”Atunci când vine vorba despre copii, părinții își doresc tot ce e mai bun. Aleg cea mai bună școală, cursuri de pian, de limbi străine și le oferă alimente cât mai sănătoase pentru a crește puternici și sănătoși. Însă, când vine vorba de sănătatea dentară, cei mai mulți se limitează la periajul zilnic și vizita periodică la medicul dentist copii. E nevoie de mai mult decât atât”.

Introducerea este preluată de pe site-ul clinicii stomatologice Cris Smile, locul unde medicii  pun mare accent pe igiena orală a copiilor. O vizită în cabinet ajută și mai mult părinții să înțeleagă unde greșesc și de ce copiii ajung să probleme dentare de tot felul: carii, gingivite, dinți strâmbi și afecțiuni care le afectează dantura. Oricât este de modern să încurajezi copilul să fie independent și să-l lași să se îmbrace, să mănânce și să se spele singur, în ceea ce privește îngrijirea dinților, el trebuie ajutat, îndrumat și urmărit.

Cei mai mulți copii nu au dexteritatea necesară periajului dentar până la vârsta de 8 ani. Ca părinte de băiat, spun că, deși ar putea să-și perie dinții corect, el nu o face, dintr-un motiv simplu: nu-i stă gândul la acest lucru. El trebuie să ajungă la serialul preferat, a fost strigat de prieteni, are un lego de terminat, întotdeauna are treabă undeva. Degeaba îți jură că s-a spălat cum trebuie și îți arată dinții din față care sunt albi, măselele ar putea fi pline de tartru! De obicei, tartrul se depune pe dinții care iau cel mai mult contact cu saliva – care este bogată în calciu – și anume, cei inferiori. Dinții micuților sunt mult mai sensibili decât ai adulților, au smalțul mult mai subțire și sunt mai vulnerabili în fața bacteriilor care se regăsesc în gurița lor.  În cazul în care dinții sunt înghesuiți, probabilitatea apariției tartrului este mult mai mare.

Până acum m-am preocupat zilnic de igiena dentară a copilului. Am verificat toți dinții, iar unde a fost cazul am insistat cu periajul și ața dentară.  10410998_333133590189837_6147989127853301778_nNoi am învins tartarul, nu a fost nevoie de detartraj , lucru pentru care medicul ne-a felicitat. Dar a fost nevoie de aparat dentar.

A fost prima lui vizită la clinica de stomatologie Cris Smile. Nu avea idee ce o să se întâmple, credea că e ceva ca un magazin. A rămas încântat când a văzut aparatura modernă, angajații îmbrăcați într-un alb impecabil, amabilitatea și căldura cu care a fost primit, deși era un copil. Medicii de la Cris Smile știu că încrederea unui copil este de neprețuit. Ajuns într-un mediu asociat cu o experiență plăcută, micuțul va reveni de fiecare dată fără frică de procedurile medicale.

Medicul i-a explicat lui Mihăiță că un aparat dentar trebuie purtat nicidecum pentru că este la modă, ci că este necesar sănătății și frumuseții dentare. Ortodontia este o specialitate complexă, nu este o fiță, iar micuții noștri, purtătorii de aparate mobile de azi, sunt adulții de maine cu un zâmbet frumos! Nu numai cu dinți drepți, dar și fără mari probleme dentare!

12814558_527546294081898_6599973836061928882_n

Personalul din clinică s-a ocupat nu numai de copil, ci și de noi, părinții. Am înțeles că niște dinți strâmbi pot afecta respirația copilului (respiră pe gură), că netratarea problemelor ortodontice duce la apariția cariilor extrem de inestetice, că apar pungile parodontale, adică niște “buzunare” pline cu tartru, adevărate surse de infecții.

Medicul stomatolog i-a explicat lui Mihăiță și de copiii cu aparat dentar sunt mai cool și mai încrezători. Este încrederea unui copil care știe că, la maturitate, după câțiva ani de purtat aparat dentar, va avea un zâmbet perfect, va fi el însuși. Nu își va ascunde emoțiile din cauza unei danturi deficitare. Va râde liber, va avea o dicție bună și o igienă a gurii impecabilă.

Discuția cu medicii m-a făcut să înțeleg că și în continuare trebuie să fiu atent la igiena orală a copilului. Periajul trebuie făcut altfel când există un aparat dentar, mult mai minuțios. Din fericire, urmărind cu atenţie schimbările ce pot apărea în dezvoltarea celui mic, cu multă răbdare şi având sprijinul unui specialist ortodont cu experienţă, majoritatea afecţiunilor pot fi tratate într-un timp destul de scurt, pentru a obţine zâmbetul frumos mult dorit.

imagesEu sunt un caz fericit, copilul meu nu trebuia convins să poarte aparat dentar, el voia pentru că văzuse la alții. Acum, însă, după vizita la clinica de stomatologie, știe și care sunt adevăratele motive pentru a purta acest dispozitiv: sănătatea danturii și, implicit, a întregului corp. Și, ceea ce mă bucură, a început să spună și colegilor ce a aflat el la Cris Smile.

1912164_271432579693272_2645394552714632554_nRecomand o vizită la această clinică tuturor părinților care nu au reușit să-și convingă micuții de ce trebuie să poarte un aparat dentar. Ei nu trebuie să fie forțați, pentru că vor ajunge să urască aparatul, dar și cabinetele dentare. Le vor ocoli, iar asta nu ajută pe nimeni. Normal este ca ei să înțeleagă necesitatea purtării aparatului. Dacă li se explică bine, de către medici profesioniști și răbdători, ei vor accepta mai ușor micile dezavantaje trecătoare.

Stomatologia e mai mult decât un cumul interesant de informaţii şi de tratamente. E o relaţie personală ce o stabilesc cu fiecare pacient şi care e construită pe respect, încredere, curaj, răbdare, înţelegere, persistenţă. Astfel s-a născut Cris Smile şi a apărut #doctorempatie: din convingerea că dacă o dantură sănătoasă e unul din semnele civilizaţiei, atunci, toţi trebuie să avem acces la ea. 

 

4

Advertisements