18486281_1504482826271250_7380045924872628358_nCasa de Cultură “Geo Bogza” din Câmpina va găzdui vineri, 19 mai, de la ora 10.30, conferința cu tema: “Crimele Revoluției Române. Sângeroasa diversiune a KGB-iștilor din FSN”, susținută de ziaristul Grigore Cartianu.
Acesta este autorul a patru cărți meticulous documentate despre evenimentele din Decembrie 1989: “Sfârșitul Ceaușeștilor”, “Crimele Revoluției”, “Teroriștii printre noi” și “Cartea Revoluției”. De asemenea, a realizat scenariul filmului documentar “Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, în regia maestrului Radu Gabrea.
Grigore Cartianu va vorbi inclusiv despre masacrul de la Otopeni, din zorii zilei de 23 decembrie 1989, în care au murit 48 de militari de la unitatea de transmisiuni de la Câmpina. De altfel, autorul a documentat temeinic acest episode tragic al istoriei noastre recente.
Conferința va cuprinde o prezentare făcută de Grigore Cartianu, un dialog cu publicul (întrebări / răspunsuri) și o sesiune de autografe. Autorul va semna autografe pe toate cele 7 cărți din seria de autor Grigore Cartianu (cele de mai sus, plus “Jurnalul unui puci ratat”, “Miracolul din noiembrie” și “Hagi”).
Cărțile pot fi procurate la fața locului. Intrarea este liberă.

Advertisements