Asociația “Cele mai frumoase sate din România” a deschis sesiunea de depunere a candidaturilor pentru obținerea titlului de „Satul Cultural al României 2016”. După evaluarea și jurizarea candidaturilor, pentru prima dată vor primi acest titlu 10 localități rurale, nu una, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani. Este de așteptat ca performanța localităților declarate câștigătoare să aibă ca efect și dezvoltarea turismului în zonele respective. Programul „Satele Culturale ale României” a fost inițiat în ianuarie 2014 sub patronajul Ambasadei Franței în România cu scopul de a promova patrimoniul cultural și turistic al satului românesc.
Oricare comună din România poate candida la acest titlu, cu condiția să organizeze pe parcursul unui an minimum cinci evenimente culturale care să pună în valoare tradițiile: arta populară, gastronomia locală etc și să valorifice potențialul turistic al zonei. Până pe 22 februarie vor fi depuse candidaturile pentru titlul “Satul Cultural al României”, iar pe 23 februarie acestea vor fi evaluate, urmând a fi stabilite finalistele. Pe 26 februarie, la Muzeul Satului, vor fi desemnate cele zece sate culturale ale României. Candidaturile comunelor finaliste vor fi prezentate de către primari și directorii centrelor culturale. Dosarul candidaturii trebuie să cuprindă: scrisoare de intenție a comunei privind candidatura, o scurtă descriere a localității / comunei, programul cultural (propunerea pachetului cultural) cu minimum cinci evenimente descrise și însoțite de fotografii sau de filmări; recomandări și dovada existenței unor parteneriate cu consiliile județene, muzee de etnografie, centre culturale, ONG-uri etc. Anul trecut, localitatea Jurilovca din județul Tulcea a fost desemnat „Satul Cultural al României”, iar în 2014 a primit acest titlul localitatea Ciocăneşti din judeţul Suceava. Și comuna Izvoarele din Prahova a participat la concursurile organizate până acum, regăsindu-se printre finaliste. Reprezentanții localității au promovat zonele pitorești, obiectivele turistice precum “Sfânta Mănăstire Crasna”, meșteșugurile tradiționale (tâmplărie cu specific local, tapițerii lucrate în război de țesut și în gherghef în atelierele localnicilor), produsele tradiționale : dulcețuri, sucuri naturale, țuica de Izvoarele etc., dar și evenimente culturale, precum “Festivalul Dulceții”.