La sediul Penitenciarul Ploiesti, reprezentanţi ai Fundatiei „Pater Noster” și voluntari din Statele Unite ale Americii, în colaborare cu personalul Serviciului Educație și Asistență Socială, au organizat și susținut, în curtea interioară a închisorii, un spectacol moral-creștin, la care au participat 150 de detinuti clasificaţi în regim semideschis.
Piesele au cuprins mesaje pozitive etice si morale, bucurându-se de un real succes în rândul persoanelor private de libertate prezente.
Prin acţiunile iniţiate, Fundatia “Pater Noster” alături de Penitenciarul Ploieşti contribuie la înlăturarea fenomenului de radicalizare asociat mediului carceral, crearea unui climat de grup, şi încurajarea conduitelor pozitive ale persoanelor private de libertate.