Am avut o colegă de cameră, la cămin, care pleca cu tricou în geantă, pe timp de vară. Se schimba după drumul cu tramvaiul, înainte de a intra la cursuri, în toaletă. Era obsedată că miroase a transpirație. A ei, a celor din mașină. Ajungea la facultate, intra în toaletă, se spăla, se dădea cu deodorant și se îmbrăca cu tricoul proaspăt. Mirosea a călcat pe ea.

În mod normal, ar trebui să vă povestesc despre ziua mea, că e blogul meu, articolul meu. Dar încep cu ziua colegei mele de cameră. Se scula la 6, își scotea aparatul de fitness de sub pat, și-l monta, cu greu și nervi, făcea câte 10 exerciții cu schemele în față, într-o ordine bine stabilită. Rutină. Monotonie. Mă deranja chiar și pe mine. Somnul, adică. O auzeam cum numără și mă trezeam când ajungea la final, o sută de mișcări. Știam că e 6.30.

Făcea duș apoi, inclusiv la cap. Așa zicea ea, că părul miroase cel mai rău. Se usca, se ondula, cu totul vreo 40 de minute. La 7 fără un pic își punea oul la fiert: trei minute și apăsa butonul la filtrul de cafea. În timpul ăsta își călca două bluze: una pentru drum și una pentru interior. La șapte se machia, în fiecare zi la fel, cu negru la ochi și maro pe buze. Fără rimel și fond de ten că transpiră. La șapte și un sfert iese pe ușă, cu plăsuța cu schimburi, cu groaza în ochi, cu sila pe buze, că va transpira.
E tipul de om care nu mișcă brațele. Nu fredonează melodii, ca să nu i se miște niciun mușchiuleț din picioare sau gat. Nu se agită, dei uneori o văd entuziasmată. Se controlează permanent. Își schimbă bluza înainte de a intra în sala de seminarii.

Acum eu, colega ei de cameră, cu o cu totul altă abordare. Sunt genul care se scoală din pat și se duce la alergat pe afară. Iau micul dejun din mers, fac duș, mă dau cu Rexona, mă întorc după ochelarii de soare, mă mai întorc o dată să îmi iau telefonul și mă duc în stație. Vorbesc non stop la telefon, mă agit, gesticulez, ajung la facultate, un pic la serviciu, apoi iar la facultate pentru un curs de prânz și iar la serviciu până la 7 seara. Și nu stau stresată că transpir. De ani de zile folosesc deodorantul Rexona, special conceput pentru femeile în mișcare. Adică e funcțional chiar la mișcare, când se eliberează niște microcapsule. Nu știu prea multe, nu îmi bat capul cu ceva care funcționează bine, dar panoul de mai jos explică treaba.
Rexona_infografic-586x800Si acum te intreb: ce gen de femeie ești? Cel care își ia bluză de schimb la ea și trăiește cu mâinile lipite de corp? Sau una care face tot ce vrea, se mișcă și nu spune nu provocărilor?

Iar partea cea mai delicată este că amândouă vrem iubiți. Iar eu vreau un bărbat cu experiență de viață, de la care să învăț totul. Să fac sporturi, să mă plimb, să încerc  jocuri noi… Nu poți face asta cu bluze de schimb la tine, nu?