Tags


De un an are același miros. Al unui parfum pe care i l-am cumpărat tot eu, de Ziua îndrăgostiților, de pe Pandera.ro: Pacorabanne 1 Million. Asta e cutia, ăsta e parfumul, mirosul o să-l țin minte toată viața.
DSCF2004Cum e când dăruiești ceva cuiva și să-l vezi folosindu-l? Să știi că nu-i mai trebuie nimic altceva, decât parfumul pe care i l-ai cumpărat tu? Un sentiment bun, de mulțumire.

E greu să nimerești pe cineva cu un cadou. De obicei, cele mai multe daruri ajung să fie date altora (în engleză se numeste regifted) sau folosite foarte rar. Dacă nu alegi să întrebi direct persoana ce și-ar dori, sunt toate șansele să dai greș. Trebuie să cunoști foarte bine persoana căreia îi dăruiești, ca să reușești singur.
De Paco Rabanne îmi spusese cineva, pe Facebook, ca răspuns la postarea: ce și-ar dori bărbații de la iubita lor? Nu mă gândisem la un parfum, ci mai degrabă la un after shave sau o trusă de șampoane anti mătreață. Din astea îi cumpără mama lui – mi-a replicat prietenul meu din online. De ce nu-i cumperi și niște șosete și o pereche de chiloți și te asiguri că te părăsește în secunda a doua?
M-am bazat pe sfatul malițios al prietenului meu din listă și am căutat parfumul One million. În magazinele din orașul meu nu am găsit nicăieri. La Ploiești era undeva la prețul de 3 milioane și adus la comandă. Așa că am căutat pe magazinele online, unde l-am găsit la 100 de lei și ceva, plus un cadou surpriză ( s-a nimerit atunci o pereche de boxeri de firmă, deci nu chiloți cum i-ar fi luat mămica lui).
Știu că la prețul ăsta nu este un produs original și am apreciat că distribuitorul ne-a spus din start acest lucru. Acceseaza Pandera și vei vedea mesajul: Parfumurile sunt replici A++, avand o persistenta de pana la 72 de ore pe imbracaminte si 12 ore pe piele. Toata gama de parfumuri este identica cu originalul, diferenta constand doar in durata de persistare. Va oferim o gama larga de produse la cel mai mic pret din Romania doar pe Pandera.ro.
Pot să vă garantez un lucru: parfumul ține pe piele mai bine de 12 ore. Chiar și pe pielea celor care intră în contact, a mea adică. Sper că nu și alte altora, nu mi-ar plăcea să aflu că se mai bucură și alte femei de cadoul meu. Dar știu că iubitul meu se bucură.

Advertisements