După ani întregi de cercetare și verificare a arhivelor despre Mihai Eminescu, scriitorul Nicolae Georgescu a ajuns la concluzia că marele poet a sfârșit în urma unui asasinat, din cauza activității sale jurnalistice. Autorul susţine că, în timp ce era spitalizat la clinica doctorului Suțu, Mihai Eminescu a fost lovit intenționat de un alt pacient, lovitura provocându-i moartea, potrivit jurnalul.ro. În argumentarea sa, se sprijină pe declarația frizerului Dumitru Comanescu, martor ocular al episodului.

Iată cum îşi amintea că s-a petrecut evenimentul Dumitru Cosmănescu:

“(…) Când s-a întâmplat nenorocirea că s-a îmbolnăvit, Eminescu a fost dus la Şuţu, unde i s-a dat o cameră a lui, mai bună ca altora. Mă chema tot pe mine să-l servesc şi acolo, şi mă duceam bucuros. Uneori veneau să-l vadă prieteni, Grigore Manolescu, Hasnaş, şi alţii care-i ziceau lui Eminescu ‘maestre’ şi el râdea, bătându-i pe umăr.

Cât a stat la Şuţu, eu cel puţin nu l-am văzut altfel decât scriind. Scria toată ziua, coli peste coli, şi era foarte liniştit. Dar soarta a făcut însă ca într-o zi să-l văd murind, aş putea zice, pe braţele mele.

…Venisem la Şuţu, cam pe la 3 după amiază. Pe la vreo 4, cum era cald în cameră, Eminescu zice uitându-se lung la mine: ‘Ia ascultă, Dumitrache, hai prin grădină, să ne plimbăm şi să te învăţ să cânţi Deşteaptă-te, Române!’.

Eu care ştiam că nu e bine să-i fac împotrivă am ieşit cu el în grădină, unde se vede că-l trăgea soarta. Şi a început să cânte “Deşteaptă-te, Române”, şi eu după el. Cânta frumos, avea voce.

Cum mergeam amândoi, unul lângă altul, vine odată pe la spate un alt bolnav d’acolo, unu’ furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova şi, pe la spate, îi dă lui Eminescu în cap cu o cărămidă pe care o avea în mână. Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului sfărâmat şi cu sângele şiruindu-i pe haine, spunându-mi: ‘Dumitrache, adu’ repede doctorul că mă prăpădesc … Ăsta m-a omorât!’.

L-am luat în braţe şi l-am dus în odaia lui, unde l-am întins pe canapea. I-am potrivit capul pe pernă şi când am tras mâna îmi era plină de sânge. Au venit doctorii, cu Şuţu în cap, şi ne-au spus să tăcem, să nu s-audă vorbă afară, că nu e nimic… Dar după o jumătate de oră, bietul Eminescu murise!”.