Tags

, ,


16 ianuarie 2009. Atunci l-am născut pe copilul meu. Prin cezariană, că așa am vrut eu, să fie un doctor lângă mine când nasc. Nu să mp duc noapea la urgențe și să mă chinui cu vreo moașă și să nasc vreun copil bolnav. Era o perioadă în care la tv se dădeau multe cazuri dintr-astea.
Așa am crezut eu cî e mai bine. Și pentru mine, și pentru el. Și a fost.
Peste două zile, David face șase ani, o vârstă pe care o așteaptă cu nerăbdare. E ca vârsta de 18 ani pentru adolescenți. La șase ani va sparge singur ouă și va folosi cuțitul. Așa i-am promis, pe la trei ani, când ni se părea o veșnicie până la șase. Și va face singur baie în cadă. Fără tati sau mami. Asta e o promisiune recentă, de când a învățat să înoate.
Dar ne-a promis și el ceva, pentru vârsta asta. Că va dormi singur în cameră și că va mai da din jucării, ca să mai elibereze camera, că nu ai loc de întors.
Ieri i-am adus aminte toate astea: că trebuie să doarmă singur și să renunțe la jucăriile de bebe, iar el ni lea spus pe ale lui: că se va îmbăia singur, va folosi cuțitul, va sparge ouă și va avea petrecere cu animatorii de la www.momente-magice.ro, așa cum a avut vărul Andrei. De asta uitasem. De fapt nu chiar uitasem, dar nu am mai adus-o în discuție. Iar el a zis că dacă nu ne ținem în totalitate de promisiuni, nici el nu se va ține. Că ambele părți trebuie să ne respectăm înțelegerile și cuvântul dat. Iar dacă el ne dă o asemenea lecție la șase ani fără trei zile, eu sunt mulțumită.
disneyAșa că nu am ce face și îi voi aduce animatorii doriți. Cu fum, cu momente de magie, cu
modelaj din baloane, pictura pe față, concursuri și jocuri năstrușnice. Tot pachetul. Plus mașină de balonase de săpun multicolore, pinata mare umpluta, proiectie laser ( joc de lumini), coifuri, trompete, măști, servețele, farfurii (model HAPPY BIRTHDAY) tun de confetti și, bineînțeles, mașina cu fum la momentul tortului ).
Am vrut să dăm înapoi. Dacă acum, la șase ani, îi facem așa o petrecere, la șapte sau zece, ce mai pătimim? Dar ne-am gândit că, pe viitor, nu mai promitem. Acum am promis, adică am făcut un troc. Deci, pe viitor, nu ne mai târguim, nu mai facem înțelegeri de niciun fel. Facem ce putem, cu ce putem, la acel moment.
Cât ne va costa toată treaba asta? Nu atât de mult încât să regretăm că am făcut promisiuni, pe care aveam de gând să le ignorăm. La urma urmei, sunt pentru ziua copilului nostru, singurul, iar vârsta de 6 ani nu se mai repetă. Iar cine știe, poate e ultima petrecere de copil, iar anul viitor nici nu va dori una.
Noi, părinții, trebuie să fim alături de copil și să-i oferim ce putem. Cât avem posibilitatea. Pentru că, dacă nu o facem, ne va părea rău. Și nu vreau să-mi pară rău pentru nimic din viața lui David.