Muzeul memorial „Paul Constantinescu” din Ploieşti, str. Nicolae Bălcescu, nr. 15, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, vă invită să participaţi la manifestarea omagială prilejuită de comemorarea a 51 de ani de la trecerea în eternitate a muzicianului de geniu Paul Constantinescu.
Profesorul Al. I. Bădulescu va evoca principalele evenimente din viaţa şi activitatea ilustrului compozitor. De asemenea, se va audia Naşterea Domnului , partea a II-a din Oratoriul bizantin, oratoriu care a avut prima audiţie la 21 decembrie 1947.
Manifestarea se va încheia cu depuneri de flori la bustul compozitorului aflat în curtea muzeului ce îi poartă numele.

Advertisements