Tags


Primăvara o iubesc și muncesc cu mult drag în grădină. Curăț tot, nivelez, sap și plantez. O fac pe mai multe zile, pe îndelete, în stilul vechi. Cu grebla, lopata și … mâna. Asta pentru că iubesc anotimpul și vreau să trag cât mai mult de timp pentru a sta cât mai mult afară și urmări cum se dezmorțește natura.

Vara, muncesc la fel de mult în curte și grădină. Îngrijesc plantele, florile, arbuștii. Creez, dau forme și mă bucur de priveliște. Păcat că anul acesta, ”vara a picat într-o joi”. Așa zic bancurile, așa zic si eu.

Toamna, însă, o urăsc. E ca o perioada după o petrecere, când toată lumea s-a distrat, e obosită, iar vasele stau murdare în chiuvetă, canapeaua trebuie curățată, mizeria aruncată la tomberon. Așa e și cu toamna. Frunzele sunt pe pământ, florile sunt ofilite, copacii au crescut haotic și nu mai sunt creațiile pașnice de la început. Parcă a fost petrecere în grădina ta, cu soare, cu ploaie, cu vânt, iar acum ai rămas singur ca să strângi.
De aceea, recunosc că toamna, nu îmi mai folosesc mâinile. Pentru că nu mai simt iarba care iese din pământ, ci frunzele care se întind să moară peste tot. Recunosc că acesta este momentul când trebuie să apelez la tehnologie și să intru pe pagina cu ustensile pentru grădină, recomandată de fratele meu, cel mai practic membru al familie. Cel care nu simte nimic, doar vrea să fie curățenie în doi timpi și trei mișcări.

3De pe Insaterm si-a luat suflătorul de frunze, tot de aici mi-l voi lua și eu. Sunt dispusă să cheltui 500 de lei pentru toată distracția asta, așa că voi alege suflanta de frunze cu acumulator Bosch ALB 18 LI, care este perfectă pentru terase și grădini mai mici. Și, aș zice eu, și pentru domnișoare. Curăță cu un jet de aer concentrat de 210 km/h, măturând frunzele și alte deseuri de grădină. Adică îmi va aduna frunzele și crenguțele într-un loc, în câteva zeci de minute. Nu voi sta cu grebla să le strâng, mai multe ore.
Dacă tot eram pe site-ul cu scule și unelte, mi-am aruncat un ochi și pe celelalte oferte. Mi-am dat seama că sunt foart mult în urmă cu tehnologia pentru munca pământului. Și nu vorbesc doar de mașinile de tuns iarba pe care le știe oricine ( apropos, eu folosesc o cositoare de mână, cu care mă înțeleg foarte bine). Ci și de foarfece, fierăstraie, pompe, tocătoare de resturi vegetale, motoburghie, aeratoare de gazon, pompe, pulverizatoare, masini de curățat cu înaltă presiune. Adicp un hipermarket online în toată regula pentru cei care se ocupă de grădini, în mod profesionist sau de amatori.
Iar toate astea sunt oferite de o companie românească, care știe nevoile românilor. Insaterm Total este o companie cu capital integral autohton, ce isi propune sa promoveze solutii moderne si ecologice in domeniul instalatiilor pentru contructii civile si industriale. Sunt specializați în comercializarea unei game deosebit de variate de echipamente, utilaje, accesorii, piese de schimb pentru instalatii de incalzire, sanitare si climatizare asigurand consultanta, proiectare, service, montaj.