Tags


– Pot să mă uit și eu?
– Da, doar e viața ta!

Albumul părinților mei. Știam că adună fotografii cu copiii lor, eu și fratele meu, și le lipesc în albumul primit la nașterea mea. Nu m-a interesat să-l văd vreodată, era unul dintre acele lucruri inutile, sentimentale, pe care le fac părinții.
Săptămâna trecută însă, am îngropat-o pe bunica. Și, de atunci, simt nevoia să caut amintiri cu ea. A făcut parte din copilăria mea, iar acum, când nu mai e, vreau să-i văd chipul. Senin, liniștit sau mirat de poveștile inventate de mine.
Albumul era despre mine. Mică, în roz și cu fundițe. Apoi cârlionți lungi, care atrăgeau degete ca un magnet. Toată lumea era în părul meu, să-mi simtă buclele. Uram asta. Doar bunica știa asta. Ceilalți nu-mi citeau gesturile.
Bunica mea nu a fost o bătrână de la țară, așa că nu vă voi spune cum fugeam eu pe dealuri în vacanțe, cum mâncam cu lingura de lemn sau mă încălzeam la soba din bucătăria de vară. Povestea mea este urbană, de la bloc.

Eu cu bunica mea vorbeam mult. Scorneam povești, intrigi, iar apoi făceam scenarii. Jucam teatru, concepeam filme cu final neașteptat, ne machiam și ne costumam în toate personajele născocite de mine. Am învățat de mică să-mi înroșesc obrajii, să îmi dau cu fond de ten, să-mi schimb înfățișarea în funcție de personaj. Acum eram inocentă și cu părul natural, spre seară aveam părul întins. Placa și ondulatorul erau prietenele noastre.
Bunica era modernă. Își punea ochelarii și căuta pe Internet tot felul de produse de machiat și de întreținere. Nu știa să-mi tricoteze un fular, nu gătea nemaipomenit, dar știa cum să comande pe Internet. Nu era ca toate celelalte bunici, nu.
V-am spus că vorbeam mult? V-am spus. Nu aveam secrete. Îmi povestea despre cei 70 de ani ai săi și ce a înțeles din ei. Că viața te invită să alegi. Vrei să ai zile monotone, sigure? Nu te uita în oglindă! Îmi spunea că a cunoscut sute de persoane care nu se uitau în oglindă. Decât când se pieptănau.
Uite, așa aș rezuma eu ce m-a învățat bunica: să mă uit în oglindă. Să mă fardez, să-mi aranjez părul, să-mi studiez mișcările. Să ajuns să mă plac, să mă cunosc.
Știți ce cadou mi-a făcut la 14 ani? Un ondulator. Iar la 18? Gene false. Și atunci mi-a predat o lecție serioasă despre gene. Câte feluri există pe piață, cum pot ele schimba privirea, din cea de căprioară în cea de femeie misterioasă.
gene-false-par-natural-tip-banda-nr7-tpb-roDin prima mi-a zis să cumpăr doar gene din păr natural, altfel se va vedea că-s artificiale. Mai subțiri, mai lungi, mai curbate, mai netede sau mai groase, după ocazie și oră. Mi-a zis să fiu și practică: să cer genele tip bandî, care sunt aranjate într-un rând pe bandă și oferă volum și densitate pe întreaga lungime a unei pleoape.
Aș putea să intru și în alte detalii legate de discuțiile cu bunica mea. Parcă era o soră cu cinci ani mai mare, nu o femeie de care mă despărțeau 44 de ani.

Iar pozele vor fi mereu aici să îmi reamintească de această bogăție a vieții mele.
În timp ce vă spun asta, mama mea îmi face poze. Nu are niciun motiv să se oprească acum cu albumul ei Iar cea pe care o va lipi pe următoarea pagină va fi cu mine uitându-mă la pozele cu bunica mea.

Advertisements