Mi-am făcut curățenie în cutiuța cu bijuterii. Sute de tinichele, zornăitoare și gablonzuri stăteau unele peste altele în cutia mare, de piele, aleasă să mă țină toată viața și să o las și moștenire nepoatelor. Doar că fără bijuterii, după cum aveam să constat în curând. Majoritatea erau coxate, ruginite, cu pietre căzute, fără strălucire.
Cele mai multe bijuterii au luat drumul tomberonului. E periculos să pui așa ceva la gât sau la mână. Ar putea provoca răni, ulcerații, iritații sau cine știe ce problemă medicală. Așa că le-am aruncat. Fără regrete. Dacă nu erau de calitate, nici că îmi păsa de ele.
Apoi m-am uitat bine la cele rămase și m-am gândit de unde le cumpărasem. Unele de prin târguri, altele de pe niște magazine online. Mă întrebați cum de mai țin minte? Păi nu am cum să nu mai știu că Alya vinde bijuterii mari, statement și că mi-am luat o groază de acolo. De obicei îmi cumpăr bijuterii primăvara, deoarece pe timul iernii nu are rost, că nu se văd. Primăvara, când mai începem să dăm jos din haine, apar și ele la iveală. Iar mie îmi plac cele colorate, strălucitoare, cu lucrătură solidă.
Acum am de lucru. Cum cutiuța mea a rămas aproape goală, nu-mi rămâne de făcut decât să îmi cumpăr altele. Dar acum voi comanda doar de pe site-urile verificate, care comercializează bijuterii care au rezistat în timp și cu care nu risc să îmi fac rău pielii. În magazinul online Alya găsesc tot ce îmi trebuie pentru un nou an de împodobit: coliere, brățări, inele, broșe, cercei. Iar toate sunt de cea mai bună calitate, și, de cele mai multe ori, pe care nu le găsești oriunde.
colier-dianaCum anul acesta se poartă albastru: chiar și telefonul are carcasă albastră, am trei genți de această culoare, mă voi axa pe bijuterii care au pietre sau cristale de această culoare. Iar la culoarea metalului voi prefera albul, deși știu că pe el se văd cel mai bine urmele trecerii timpului.