Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie și Institutul de Sănătate Publică, în colaborare cu Primăria municipiului Câmpina, desfăşoară campania naţională ”Împreună pentru o sanătate mai bună”.
Începând cu 15 septembrie 2014 până pe 21 septembrie 2014 activitatea se va desfăşura la Câmpina, în Pasajul de la Ceas, în intervalul orar 10.00-18.00. Aici va fi prezentă Caravana Sănătăţii, un autocar dotat cu o bibliotecă mobilă şi un cabinet medical mobil, în perimetrul căruia se vor realiza teste medicale.
Obiectivul campaniei este acela de a îmbunătăţi sănătatea populaţiei prin informare şi educare cu privire la un stil de viaţă sănătos, prevenirea celor mai frecvente afecţiuni moderne (boli cardiovasculare, obezitate, diabet). Populaţia va beneficia de teste privind tensiunea arterială, procentul de grăsime din organism, indicele de masă corporală, riscul de ateroscleroză, precum şi de consiliere medicală şi de oferta de publicaţii a editurii Viaţă şi Sănătate.
Toate serviciile medicale sunt gratuite.

SHARE THIS

Advertisements