Nu-mi place să intru în viaţa altora. Să ştiu ce fac, cum îşi petrec ziua, ce alegeri fac şi cum interacţionează cu ceilalţi. Aţi ghicit: de fapt nu îmi plac reality-show-urile.
Dar tare mi-ar plăcea un reality-show cu copilul meu de cinci ani! Cu toate principiile mele privind intimitatea şi tot mă simt ispitită să-mi spionez băieţelul. Câteodată las uşa întredeschisă, pentru a-l auzi cum vorbeşte cu prietenii lui, când sunt singuri. Ştiu, nu se face aşa ceva, da nu mă pot abţine.

Până acum două luni, l-am avut aproape. Am muncit mai mult de acasă, iar copilul meu mi-a fost alături aproape tot timpul. Eram noi doi şi restul lumii. Iubire mare, de ambele părţi. Mai degrabă dependenţă! A lui, pentru că trebuia hănit, spălat, pupat când plângea. A mea, că doream să-l ştiu fericit şi în siguranţă.
Recent, am participat la un curs pentru părinţi, unde am învăţat despre nevoia de a respecta intimitatea copilului, de a-i acorda spaţiu. Am înţeles că, dorind să ştiu fiecare gând al copilului meu nu voi face decât să-l determin pe copil să înveţe să se ascundă, să disimuleze, să mintă şi să înşele. Relatia dintre părinte şi copil nu va mai fi bazată niciodată pe apropiere sufletească, încredere şi respect reciproc.
Atunci am hotărât să plec la serviciu. Să stea cu bona câteva ore pe zi, până vine tati. Când voi ajunge şi eu seara, sper că îi va fi dor de mine.
Uşor de zis, foarte greu de făcut. Nu pot să mă mint singură, aşa că am ales o soluţie de compromis. Doar pentru puţin timp, jur. Până voi fi eu sigură că bona este o persoană bună, că micuţul meu nu e abuzat sau nefericit, voi instala camere de supraveghere IP.
ipCamera IP este diferită de camerele PC conventionale. Ea poate fi controlată de la distanţă şi accesată de la orice calculator personal, prin internet. La fel de simplu camera poate fi accesată şi prin intermediul telefonului mobil. Adică de la serviciu sau orice întâlnire de afaceri aş fi, pot vedea ce face băieţelul meu. Va fi ca un reality-show, în care personajul principal e David.
Este doar o perioadă de tranziţie. Spre normalitate, spre ziua când îl voi lăsa liber. Poate voi avea revelaţia să constat că este mult mai matur decât pare şi că poate face multe lucruri singur. Sau poate nu se va simţi bine fără mine… Să vedem. Oricum trebuia să încerc o schimbare.