Tags


Ştiţi cum e. Când ţi se întâmplă ceva care te solicită, timpul trece altfel.
Mulţi oameni care s-au aflat în situaţii de viaţă şi de moarte au mărturisit că, atunci când în realitate lucrurile se mişcau cu o viteză uluitoare, lor li s-a părut că totul se petrecea în slow motion, cu lucruri care se mişcau parcă în reluare, cu obiecte suspendate în aer, cuvinte sacadate, idei în procesare.
Alţii, însă, percep altfel situaţia. În cazul accidentului aviatic din Apuseni, medicul Radu Zamfir a declarat că i s-a părut că totul a durat doar o jumătate de oră, în timp ce în realitate durase şase ore. Iar nouă, cei care priveam din faţa televizorului, ni s-a părut o eternitate până au fost găsiţi.
Eu nu fac faţă stresului. Nu pot depăşi frica că aş putea depinde de nişte oameni incompetenţi, pentru a-mi rezolva o problemă. De aceea, am amânat mai multe luni să-mi mut mobila din apartamentul din Cluj, unde am stat doi ani, cât mi-am făcut studiile postuniversitare. Am ţinut toate „boarfele şi lemnăraia” într-o cameră, aşteptând momentul potrivit pentru a le aduce la noua mea casă, din Prahova. Evident, momentul potrivit nu a venit, iar proprietarul mi-a dat un ultimatum şi un pont: mutari mobila Cluj. Asta scria în scrisoarea recomandată, pe care am primit-o prin poştă, că s-a jurat că nu mai cheltuie banii pe telefon cu mine. Suna mai degrabă a telegramă: „Cele mai mici preţuri pentru transport marfă Cluj. Începând de la 60 de lei cursa. Şi în afara judeţului. Asigură ei cutiile de carton, foliile cu strech şi cu bule. Sunt eficienţi şi au mare grijă de toate obiectele. Ai trei zile să mă scapi de ele”.
Din momentul în care am primit pontul, adică ultimatumul, lucrurile s-au mişcat foarte repede. Stresul a fost prezent cât a durat să-i contactez. După aceea, în timp ce eu îmi trăiam viaţa normal, ei s-au dus la apartament, au încărcat autoutilitara de transport marfă şi mi-au adus lucrurile acasă. Nu a trebuit să mă ocup de nimic, să vorbesc cu proprietarul sau să stau cu ochii şi cu gura pe nişte „meseriaşi”.
Aşa e. Nu îmi plac surprizele. Nu îmi place să fac o treabă oricum, să rezolv problemele pe măsură ce apar. Îmi place ca timpul să se scurgă normal, nici mai repede, nici mai încet. Nici să-mi aud bătăile inimii, dar nici să văd glonţul cum îmi şuieră pe la urechi, ca în Matrix.

Advertisements