Tags

,


Atunci când eşti părinte, nu prea ai de ales: trebuie să devii un expert într-o mulţime de jocuri la care te provoacă copilul, mai mult sau mai puţin cunoscute. Dacă pe multe nu le cunoşti, nu este prea târziu să te familiarizezi cu ele, dar este important să fii pregătit pentru orice. Nu vrei să-ţi dezamăgeşti copilul, dar, mai ales, trebuie să ştii cu ce îşi umple timpul, dacă jucăriile sunt sigure.
Jocurile să-l înveţe ceva frumos despre viaţă, nu să-l îndrepte către o lume violentă. Jucăriile să-i aducă zâmbete, nu să-l înspăimânte.
Eu zic că un copil trebuie să ştie şi de jocurile clasice, pe care le jucam noi, şi de cele moderne, apărute acum pe piaţă.
Bineînţeles, niciodată nu voi spune că jocurile copilăriei mele erau mai bune decât cele de acum. Nu se pot compara două epoci total diferite. Nu-mi voi judeca nepoţii şi nici nu le voi ţine prelegeri care încep cu „pe vremea mea”.

Sincer, eu nu m-am supărat niciodată că am preluat bicicleta galbenă de la fratele meu şi că nu am avut una nouă. Aşa erau vremurile. Avea ghidon, şa, roţi şi pedale. Funcţiona, asta mă interesa.
Acum, însă, nici bicicletele nu mai sunt ce-au fost! Iepuraşul va petrece mult pe Bestkids, pentru a alege bicicleta potrivită pentru fiul nostru. Sunt 153 de produse în categoria „biciclete copii”. Şi câteva condiţii peste care nu poţi să treci. În primul rând trebuie să aibă abţibilduri cu supereroi, altfel nici nu se uită la ea. Să aibă melodii, activate prin apăsarea unui buton şi să vină cu accesoriile perfecte: cască, genunchiere şi cotiere moderne, evident cu aceleaşi personaje imprimate pe ele.
Pentru băieţi, oferta este foarte variată acum. Poţi să ai o bicicletă pentru începători, una pentru nivelul mediu sau una pentru profesionişti.
bicla fara rotiBicicleta fără pedale este pentru începători. Are ghidon şi scaun reglabile, roţi gonflabile, platformă şi cadru metalic. Este bună pentru primele săptămâni de biciclit, perioadă în care copilul învaţă ce este echilibrul, coordonarea şi cum să se ajute de picioare pentru a stăpâni bicicleta. Un lux pe care noi nu ni-l permiteam când eram mici, când aveam o singură bicicletă toată copilăria.

La nivelul intermediar, părinţii cumpără copiilor o bicicleta cu pedale, la care se adaugă multe îmbunătăţiri care o fac să semene ca una de adulţi.
bicla fulgerBicicleta Disney Cars 16” are roţi gonflabile, cadru din oţel, frână de mână pe roata din faţă, frână de picior pe roata din spate, scaun şi ghidon ajustabile, roti ajutătoare, spiţe metalice, apărătoare, clopoţel pe ghidon şi stopuri reflectorizante pe ambele roţi.

motoMotocicleta cu roti ajutatoare si acumulator este visul oricărui băieţel. Vehiculul are motor, pedală de acceleraţie şi frână electrică, două roţi de stabilitate şi prinde o viteză de 5.3 km/h!

Simţiţi o fărâmă de gelozie în scrisul meu? Cumva că râvnesc la ceea ce au copiii în ziua de azi? Aş fi vrut să am şi atâtea posibilităţi? Bineînţeles. Aş vrea să nu cedez şi să nu-i cumpăr băieţelului meu tot ce îşi doreşte, chiar dacă ar fi vorba de trei biciclete într-un an? Nu, îi voi oferi tot ce vrea şi nu pentru a-i cumpăra iubirea.
Noi, cei din generaţia veche, am fost condiţionaţi să condiţionăm şi de-asta tot cădem în capcana folosirii mitelor şi a ameninţărilor, deşi nu ajută cu nimic. Nu, nu îi cumpăr lucruri ca să-l mituiesc. Şi nici nu îl privez de ele, doar pentru a-i da lecţia sărăciei, cea în care am trăit eu. Dacă eu consider că o jucărie îi va fi utilă în viaţă, i-o voi lua.
I-am explicat mereu, orice lucru, a avut mereu deplina libertate să încerce orice (sub permanenta noastră supraveghere), de la urcat pe scară, la mânuit scule, de la tăiat hârtie cu foarfeca, la pus carnea pe grătar. Ştie că este iubit şi ne-o arată zilnic. Are încredere în noi, pentru că nu l-am minţit niciodată şi pentru ca l-am tratat întotdeauna cu respect. Şi sper că aşa va face şi el!
E important să ne iubim copiii necondiționat. Au nevoie de asta pentru a crește drept. Ce ființe extraordinare ni s-au dat… și ce simplu e să le facem rău… lipsindu-i de nişte lucruri, doar pentru că putem. Gândiți-vă la asta, vă rog…

Advertisements