Tags

, ,


O nouă destinaţie. Să încep cu localizarea mea pe hartă. Am ajuns azi, la prânz, în Santiago de Chile, după vreo 16 ore de zbor, plus escala. Mă simt ca într-un film Science-Fiction, în care trăiesc aceeaşi zi de mai multe ori, pentru că 16 septembrie a început pentru mine ieri şi continuă câteva ore bune… Din calculele mele, 16-le meu are vreo 40 de ore!
Asta scriam anul trecut, într-un post, pe un blog de călătorii. Că ziua mea avea peste 40 de ore. O parte fusese în România, o alta pe drum, peste mări şi ţări, o alta la Santiago, unde ziua tocmai începea. Mă întrebaţi ce sentiment am avut? De imortalitate. Nu ştiu, probabil era oboseală şi emoţie, pentru că mă aflăm într-o cu totul altă lume. Dar parcă eram deasupra lucrurilor…

Evident, a fost dar o iluzie că aş fi câştigat câteva ore în viaţa asta. Ştiam că, la întoarcerea în România, mi se vor lua înapoi, iar numărătoarea orelor trăite pe acest pământ va reveni la normal.

A fost ziua cea mai lungă. Ca timp fizic. Dar, în călătoriile şi învăţăturile din toată lumea, am descoperit că putem să ne prelungim fiecare zi, nu fizic, ci cu ajutorul minţii. Atunci când creierul nu are de procesat multă informaţie nouă, timpul pare să treacă mai repede, însă pe măsură ce suntem copleşiţi de date noi, timpul pare să se dilate.
Întrucât secundele par mai lungi, acest lucru permite creierului să aibă timp să ia decizii salvatoare.
ceas-swatch-skin-sfb143-petrol-energi-159669Vrem să trăim mai mult? Să ne uităm la ceas doar pentru a verifica dacă mai ţinem pasul cu timpul sau am luat-o la galop?
Oamenii de ştiinţă au câteva sfaturi despre cum am putea câştiga timp, făcând ziua să ni se pară mai lungă: să învăţăm lucruri noi, să călătorim, să gustăm mâncăruri noi şi să întâlnim persoane necunoscute. Să fim spontani, deoarece surprizele sunt ca nişte activităţi noi: ne ascut simţurile şi ne fac să fim atenţi.
Câteodată fac asta. Mă spăl pe dinţi cu stânga, merg pe un traseu nou acasă, intru în vorbă cu oameni necunoscuţi. Orice, doar să trişez, să păcălesc timpul. Nu asta încercăm zilnic, toţi?
Dacă ziua ar avea 48 de ore, eu aş vrea să aibă 72. Poate alţii ar dori să aibă tot 24 sau mai puţin, 12. Din păcate, chiar dacă ai cel mai bun ceas, tot nu poţi să schimbi această situaţie. Poţi doar să trăieşti cu iluzia că o faci.
Eu trăiesc cele 24 de ore pe zi, apoi le dublez scriind despre ele pe blog. Dacă punem şi relaţia pe care o am cu un prieten din Canada, faptul că trăiesc şi viaţa lui, povestită pe webcam, atunci trăiesc de mai multe ori. Când el se trezeşte, eu m-am săturat de muncă, când el îşi bea prima cafea, eu pe-a doua, când el e abia la jumătatea zilei, eu îi spun noapte bună, iar când el adoarme, eu încep o nouă zi…
Şi totuşi, fără un ceas care să îmi ticăie cele 24 de ore zilnice, nu aş putea crea nicio iluzie, iar creierul nu ar încerca să trişeze trecerea timpului. Aş putea oricând să dau ceasul înapoi sau să-i scot bateria, dar doar eu aş şti. Ceilalţi mi-ar consuma cele 24 de ore.
ceas

Advertisements