Ieri, duminică fiind, soţul meu m-a pus să aleg: mergem să mai ardem nişte lemne în grădină şi să mâncăm o friptură acolo sau mergem cu bicicletele, să vedem unde se termină dealul?
De pe trei din geamurile mele se vede dealul. E mic şi nu prea abrupt, cred că mai degrabă e o păşune, deşi are şi câţiva copaci, dar aşa-i zice lumea, aşa-i zicem şi noi. Avem prieteni în satul vecin şi ei ne tot spun că în cincisprezece minute sunt la noi, prin pădurice, păşune, pârleaz, ce-o fi. Am vrut să verificăm. Aşa că am dus copilul la vecini, am luat bicicletele şi telefonul ca să nu ne dea prietenii dispăruţi şi am purces la drum.
Am lăsat curând în urmă “parfumul” civilizaţiei, cu iz de manele, ţipete şi motoare ambalate şi imediat ce s-au auzit doar păsările, am început să respir.
De câţiva ani încoace, după ce am rămas în concediu de creştere a copilului, iar “tirania oraşului” a părăsit viaţa mea, parcă observ copacii verzi, aud ciripitul păsărelelor dimineaţa sub geamul meu… trăiesc mai curat, fiecare clipă e valorificată, nu irosită.
Nu-mi pasă când prietenii mă critică: “ce ţi-a trebuit să fugi aşa departe de civilizaţie, la capătul oraşului?”. Eu deschid geamul şi văd doar verdeaţă, şi-mi amintesc promisiunea lui Dumnezeu: “te voi scoate la loc larg…” şi mi-e destul să mai pornesc cu curaj către încă o zi!
Am tot pedalat, până am ieşit din pădure. Tronau ca nişte regi împopoţonaţi şi făloşi doar câţiva stâlpi de înaltă tensiune, făcând notă discordantă cu natura…. dar nu m-au deranjat. În timp ce soţul meu spunea că probabil am rătăcit cărarea, eu, împăcată cu mine însămi, mă bucuram hrănindu-mă din culoare, miros, sunet…. Aveam un ţel, să găsim satul, să ajungem la prietenii noştri.
În sfârşit, o cărare îngustă ne scoate dintre copaci şi vedem satul. Acoperişuri vazute de sus, acoperind orice forfotă de duminică, deşi dacă stau bine să mă gândesc, la ora asta satul se odihneşte… ca şi păsările, pe care nici nu mi-am dat seama că nu le mai aud….
Sunt lucruri simple, pe care le redescoperim şi de care ne bucurăm, ca nişte copii. Întotdeauna, primăvara, îmi vine să fug. Din mine însumi, dintre cei cunoscuţi, dintre lucrurile ştiute şi asumate… mă trezesc cu un dor de nou, de proaspăt, de verde… de altceva.
Gata, m-am hotărât. Încep să biciclesc serios. Cum peste şapte zile încep serviciul, voi alege să fac naveta cu bicicleta. Da, stau la marginea oraşului, iar până în centru sunt vreo cinci kilometri. E distanţa potrivită. Doar că trebuie să îmi cumpăr o nouă bicicleta, cea veche fiind cam ruginită şi greu de condus. bicicleta-cannondale-trial-womens-6-6423De ce cumpăr din acest magazin online? Pentru că aici am primit sfaturi de la biciclisti adevarati şi când i-am cumpărat o bicicletă fratlui meu, anul trecut, de ziua lui. În plus, BikeZone îmi pune la dispozitie o multime de filtre pentru fiecare categorie, care îmi restrâng aria de cautare. Odată ajunsă pe pagina produsului găsesc multe elemente ajutătoare, cum ar fi:
-Secţiunea “Specificaţii” cu toate caracteristicile acestui produs;
-Secţiunea “Comentariile Clienţilor” în care sunt prezente părerile pro sau contra produsului;
-O galerie de imagini (poze din toate poziţiile cu bicicleta)
-Recomandări şi accesorii( Alături de fiecare produs sunt prezentate şi cele mai bune variante de accesorii compatibile cu acesta)

Adică voi reuşi să-mi cumpăr exact ce-mi trebuie, fără să îmi bat capul cu detalii tehnice. În două zile voi avea bicicleta dorită acasă. Până va ajunge la mine, mă ocup să fac o listă cu argumente PRO mersului pe bicicletă, pentru a nu mă râzgândi:
– pot vedea frumuseţea lucrurilor mărunte: oamenii, locurile, animalele
– voi găsi oricând loc de parcare
– pedalând spre muncă, voi avea ocazia să mă gândesc, să-mi prioritizez proiectele zilei
– pedalând spre muncă, îmi aerisesc mintea şi pun deoparte toate problemele zilei
– în loc să ard benzină sau motorină, ard calorii şi grăsimi
– ajung mai repede decât cu maşina, pentru că o iau printre blocuri şi pe străduţe pe care maşinile nu au acces
– fluidizez traficul şi reduc poluarea

Merg pe bicicletă pentru că sunt dependentă de câteva lucruri minunate: vântul în păr, străduţele înguste, casele vechi sau renovate, pe care le descopăr când explorez oraşul, să depăşesc maşinile care stau în coloană la semafor, senzaţia de uşoară arsură din muşchi atunci când am mai depăşit o limită de rezistenţă, saluturile din priviri sau zâmbetele pe care le schimb cu alţi biciclişti când ne întâlnim în trafic, copiii care se uită lung sau arată cu degetul bicicleta mea mov, senzaţia de mândrie după ce cobor de pe bicicletă.
Toate mă fac mândră să fiu om şi să am ochi şi urechi cu care să văd şi să aud şi picioare cu care să pedalez!