Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova sprijină programul ”Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, derulat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, în perioada 7- 11 aprilie 2014, săptămână dedicată activităţilor educative extracurriculare şi extraşcolare.

Scopul acestui program este implicarea preşcolarilor, elevilor şi cadrelor didactice în activităţi care să corespundă intereselor şi preocupărilor diverse ale acestora. În perioada desfăşurării acestor activităţi, subunităţile de pompieri de pe teritoriul judeţului Prahova (Detaşamentul de pompieri Ploieşti 1, Detaşamentul de pompieri Câmpina – Garda de Intervenţie Băicoi şi Detaşamentul de pompieri Sinaia) vor primi vizita unor copii şi a unor cadre didactice din cadrul a peste 30 de unităţi de învăţământ din judeţul Prahova. Special pentru acest eveniment, copiii şi-au pregătit fiecare câte un „rucsac pentru situaţii de urgenţă”, prevăzut cu un caiet şi pix, lanternă, apă şi medicamente. Cu această ocazie declarăm ziua de marţi, 08 aprilie drept „Ziua porţilor deschise” (între orele 10:00-13:00) la ISU Prahova, cu sediul în Ploieşti, str. Rudului, nr. 96, unde elevii vor avea ocazia să ia contact cu echipamentele/autospecialele de intervenţie în situaţii de urgenţă din dotarea pompierilor, să vizioneze exerciţii demonstrative şi spectacole de divertisment (trupa de karate a Asociaţiei Clubul Sportiv “KOKKI” Cornu, trupa de majorate din cadrul Grupului Şcolar Administrativ şi de Servicii “Victor Slăvescu” Ploieşti şi un atelier de pictura realizat de Asociaţia “Fun4Kids” Ploieşti ).