Universitatea de Petrol si Gaze din Ploiesti pregateste terenul pentru viitoarea sesiune de admitere din aceasta vara. Pe 9 aprilie, universitatea organizeaza, impreuna cu Inspectoratul Scolar Prahova, Ziua Portilor Deschise, actiune la care liceenii ce vor sa dea la facultate in Ploiesti pot afla oferta educationala.

UPG Ploiesti pune anul acesta la bataie locuri la toate cele cinci facultati, fiecare cu mai multe specializari.

Astfel, la Facultatea de Inginerie Mecanica si Electrica vor fi 515 locuri pentru anul I, la Facultatea de Ingineria Petrolului si Gazelor – 275 de locuri, la Tehnologia Petrolului si Petrochimie – 240, in timp ce la Facultatea de Stiinte Economice vor fi disponibile cele mai multe locuri – 730 la numar.

La Facultatea de Litere si Stiinte vor fi, in total, la toate cele noua specializari – 560 de locuri pentru primul an de studiu.