Sunt vanitoasă. Îmi place să văd lumea cocoţată pe high heels. Iar “sneakers” e un trend pe care mi-am propus să îl adopt în această primăvară, deoarece plănuiesc plimbări lungi, iar acestia îmbină, la modul ideal, înăltimea cu comoditatea. Îi găsesc desăvârşiti.
Cu ajutorul lor pot să mă simt mult mai comod cu tocuri decât fără. De fapt, doar eu ştiu că am tocuri, chiar şi uit, câteodată.

Nu ştiţi ce sunt Sneakers? Pantofi sport cu platformă ascunsă.
platforme-dama-bej
Design-ul lor este unul inovator, astfel încât stilul sport este combinat cu cel casual – elegant, rezultând un mix irezistibil şi îndrăzneţ. Platforma ascunsă în materialul sneakers-ilor surprinde printr-un aspect plăcut şi de senzaţie. Pantofii sport au evoluat mult de la stadiul de simplă încălţăminte cu care făceai sport, până la pantofii sport cu talpă ortopedică care au înnebunit pe toată lumea.
Modelele de anul acesta sunt foarte mult restilizate. Ele au fost create în aşa fel încât să emane feminitate, rafinament şi bun gust, adică ingredientele perfecte în materie de modă.

Pantofii sunt accesoriul de bază într-o ţinută şi plăcerea nevinovată a oricărei femei. Urăsc pantofii. Adică nu-i urăsc, îi iubesc de-a dreptul, dar până nu am găsit magazinul online WalkIn, nu reuşeam niciodată să-mi găsesc nişte pantofi comozi. Pur şi simplu nu reuşeam. Cred că mi se întâmpla asta, deoarece am degetul mare mai mare decât e normal. Desigur, asta nu mă împiedică să am muuulte perechi de pantofi (incomozi) pe care îi port destul de rar şi doar atunci când nu trebuie să merg pe jos. Primăvara, însă, e de mers, nu glumă. De bătut parcuri, de colindat, de respirat aer curat!
platforme-dama-catifea-negruÎncălţămintea sneakers este aleasă de tot mai multe femei, deoarece este comodă, confortabilă, este o combinaţie între adidas şi pantof, numai că avantajul cel mare îl reprezintă talpa ortopedică, atât de sănătoasă. Aceste modele de pantofi nu strică picioarele, nu te dor după câteva ore de stat în picioare, sunt în trend, sunt aspectuoase, ce să mai vorbim o mulţime de motive să-i încercaţi.

Culorile pe care designerii ni le propun sunt diferite, în nuanţe neutre de bej, crem, nude, precum şi culori mai închise de verde, mov, negru, plus combinaţii de culori pe aceleaşi model. Unele dintre modele sunt prevăzute cu şireturi şi arici, altele doar cu şireturi sau accesorizate şi cu fermoare pentru un aspect mai cool.

Eu îi cumpăr de pe WalkIn, magazinul care reprezintă senzaţia acestui an! Acesta este magazinul online care prezintă cele mai noi modele de încălţăminte pentru femei şi bărbaţi.
Nu ştii ce se mai poartă primăvara asta? Nu trebuie să citeşti zeci de reviste ca să-şi dai seama. La Walk in le găseşti frumos aranjate, pe categorii, cu poze şi descrieri la obiect.
walk in

Modelele de incaltaminte de pe WalkIn sunt variate ca factură, textură şi coloristică, designul tuturor fiind inspirat din ultimile tendinţe europene în domeniul încălţămintei. Cu toc mic, mediu sau de 12 cm, cu platformă sau fără, cu şiret, fermoar sau arici, de toate găsiţi în acest magazin online. Au o paletă vastă de culori care sunt asortate cu bun gust, astfel încât perechea de încălţăminte să-l atragă chiar şi pe cel mai conservator cumpărător.

platforme-dama-cu-strasuri-bej
De-a lungul anilor, WalkIn a câştigat notorietate şi încredere prin produsele pe care le oferă. Nu este uşor să devii lider pe piaţă, dar şi mai greu este să te menţii în frunte. Acesta este crezul firmei, pe care zi de zi încearcă să îl respecte, astfel încât beneficiarii produselor să simtă grija şi comoditatea prin fiecare pereche de încălţăminte purtată.