Acum câteva zile, băiatul meu a avut de făcut un proiect pentru şcoală, despre arborele genealogic al familiei. Am mers împreună cu el la străbunica lui, pentru informaţii. Sincer, eram şi eu interesat de ce avea să ne povestească. Nu speram să-mi spună că am genealogii măreţe, bunicii şi străbunicii nefiind decât oameni simpli. Eu doream să aflu cum erau ei, ce personalităţi aveau, ce vise, dacă şi le-au îndeplinit.

Aţi putea spune că memoria unei străbunici nu mai e atât de bună, dar vă înşelaţi. Nu aţi cunoscut-o aşa cum am cunoscut-o eu. În copilărie, credeam că bunica mea era un fel de vrăjitoare bună. Vedea lucruri pe care ceilalţi oameni nu le vedeau. Se prefăcea că se uita în cafea, dar nici vorbă, mie, nepotului ei preferat, îmi spunea că nu e asta, e altceva. Şi că voi întelege când voi fi mare. Spunea lucruri de neînteles. Îmi amintesc că, într-o zi, a venit la noi în vizită un unchi, un ticălos de unchi, se dăduse cu comuniştii şi ajunsese şeful unui mare magazin. Bunica nu-l suporta şi toata casa ştia asta. În ziua aceea însă, când l-a văzut, s-a făcut albă la faţă. Toată ziua s-a comportat exemplar cu unchiul, care nu-şi revenea din uimire. Iar la plecare…l-a îmbrăţişat, consternându-ne pe toţi. Trei zile după aceea, am fost sunaţi că unchiul făcuse o comoţie cerebrală şi murise!

Înţelegeţi, nu? Ea vedea dincolo de oameni. Ori eu asta doream de la arborele meu. Să fie mai mult decât o statistică.

Şi am stat la poveşti vreo trei ore. Şi am desenat arborele, am lipit şi poze în dreptul numelor, ne-am comparat trăsăturile, cu cine semănăm, cu cine nu… Şi bunica se străduia să mă facă să cred. Întotdeauna a avut răbdare cu mine, să se coacă timpul, să crească şi să se rotunjească vremea. Cuvintele ei au fost întotdeauna, în inima mea, seminţe. Unele au avut nevoie de ani ca să încolţească, de umiditate, de lumină.

Străbunici, bunici, părinţi. Au trecut prin războaie şi bombardamente, prin crize economice şi schimbări de regim, prin ocupaţii militare şi epurări politice. Au pornit de jos, dar, la fiecare generaţie, s-au străduit să mai construiască o treaptă care să le permită copiilor lor să urce un pas mai sus. Au muncit pentru copiii lor, aceştia, la rândul lor, pentru copiii lor, şi tot aşa. Tot ce au făcut, au făcut pentru familie, pentru ca tinerii să aibă o viaţă mai bună, mai fericită.
Dintr-odată m-am simţit dator acestor oameni. Adică aş fi vrut să le arăt că viaţa lor a avut un sens. Că au muncit şi au luptat pentru mine şi copiii mei şi că nu i-am dezamăgit. Că am ajuns oameni respectaţi, că aveam o valoare şi că trăim frumos, ghidaţi după învăţăturile lor. Că nu am uitat ceea ce m-a învăţat bunica, referitor la oameni, şi la cum trebuie să fii om. Ea spunea că “Mă baiete, bagă bine în cap că a fi domn e o întâmplare, a fi OM e lucru mare!”. Îmi este scris şi acum, cu litere săpate în creier.

Bunica ştia tot neamul, până la începutul lui 1800. Iar eu mă gândesc că, dacă aş putea călători în anul 1814, aş lua cu mine un laptop . De ce? Pentru a le arăta strămoşilor mei imagini din viaţa noastră din 2014. Fotografii de familie, din vacanţă, înregistrări video cu primii pași ai copilului, corespondența cu prietenii vechi. Le-aş arăta şi cum sunt banii astăzi, cum îmi plătesc eu datoriile prin banking online…. Glumesc, nu i-aş împovăra cu lucruri mercantile.
M-aş duce şi cu o tabletă, pentru a le arăta cât de mult a evoluat lumea. Cum ne ajută inteligenţa artificială, cum trăim noi, ce ne înfioară, ce ne distrează. Dar cel mai mult cred că i-ar interesa un aparat foto, cu care le-aş face fotografii multe, multe. Pe care le-aş aduce acasă şi le-al lipi în albumul meu genealogic.
laptop
Probabil mă vor certa pentru frivolitatea mea, pentru faptul că îmi dau „galbenii” pe aparate care nu ne hrănesc, ci doar ne distrează. De fapt, bunica chiar a făcut-o, când i-am zis ce aş lua cu mine dacă aş merge într-o vizită la străbunici. Dar i-am explicat că produsele sunt cumpărate de pe ABD Computer, magazinul online cu cea mai variată gamă de laptop-uri, calculatoare, monitoare, imprimante şi servere second hand şi unde preţurile sunt foarte mici. abd“Da, copile, dar sunt de încredere”? – mă întreabă bunica. „Bineînţeles, oferă o garanţie de retur de 90 de zile, se acceptă plata în rate, pe card, şi sunt deschişi la dialog. În chestiunea asta trebuie să ai şi tu încredere în mine. Ştiu ce zic!”
I-au dat lacrimile. S-a simţit bine cu noi şi ne-a descoperit altfel: sufletişti, iubitori şi sentimentalişti, dar încrezători şi stăpâni pe noi. Ne-am făcut o poză, un “selfie”, pe care l-am lipit chiar în vârful arborelui.