O nouă ediţie a evenimentului Retroparada maşinilor de colectie „Retromobil pe Drumul Vinului” va avea loc sâmbătă, 12 aprilie, în Bucureşti şi în Prahova.

Pentru a celebra acest moment, miercuri 9 aprilie 2014, la ora 11.00 la restaurantul„La Cantine de Nicolai”din Bucureşti (Str. Povernei 15 – 17), într-o oază de lumină şi culoare, va avea loc conferinţa de presă prilejuită de retroparada „Retromobil pe Drumul Vinului 2014”. Conferinţa precede un eveniment cu adevărat monden, încărcat de parfumul inconfundabil al istoriei adevărate, care are în centrul său un personaj legendar : Automobilul de epocă.

Întregul eveniment poartă amprenta unei întoarceri în timp, pe un drum cu parfum de epocă, dat de maşinile istorice, de colecţie, participante.

Pe data de 12 aprilie, de la ora 11.00, convoiul de automobile de epocă va parcurge “la pas ” un traseu care va avea punctul de plecare în Parcul Carol, una dintre puţinele locaţii ce poartă şi acum parfumul inconfundabil al vremurilor apuse, oază de bun gust, în cosmopolitul Bucureşti al secolului XXI şi va ajunge la destinaţia finală la cochetul şi elegantul domeniu boiereasc “Conacul dintre vii” (www.conaculdintrevii.ro)(jud.Prahova) un paradis ascuns al sfarsitului de secol XIX.