Tags


Uneori, simţim nevoia să schimbăm ceva prin casă. Tavanul parcă se prăbuşeşte pe noi, pereţii ne împing într-un colţ, lustra ne oboseşte. Unii mută mobila, alţii o schimbă, iar alţii, cei mai radicali, scot tot din casă şi renovează. Vor altă culoare, alt stil, alt cămin.
Când te gândeşti la zugrăveli în Bucuresti, trebuie să iei în calcul multe costuri. Trebuie să ştii că va fi o investiţie, adică va fi nevoie de ceva mai mulţi bani decât o reparaţie, o lucrare simplă. Vei face liste cu materialele necesare, vei umbla prin magazine pentru a le găsi pe cele mai ieftine, apoi vei căuta meseriaşi, îi vei testa, îţi vei lua liber de la serviciu ca să-i păzeşti, eventual le vei da şi o masă caldă şi o bere, ca să aibă spor. Asta, dacă vrei să „administrezi” tu renovarea.
Încă de la început trebuie să divizezi costurile în două categorii: costul materialelor şi cel al manoperei (care este cel putin la fel de ridicat comparativ cu cel al materialelor de construcţie).
Costurile materialelor de construcţie sunt mai greu de estimat, deoarece aici avem de a face cu o multime de variabile, în funcţie de preferinţele şi bugetul fiecăruia. Însă ceea ce putem estima destul de exact sunt costurile pentru manoperă, şi asta pentru a nu vă trezi în situatia în care veti fi extra-taxaţi de către meseriasii cu care aţi decis să lucraţi. Mai trebuie să luaţi în calcul şi unele greşeli şi „accidente” din timpul lucrărilor, care ar putea duce şi la alte pagube (deteriorarea parchetului, stropirea geamurilor, zgârierea şi murdărirea mobilei).
Faceţi calculele cu materialele, manopera, adăugaţi o marjă de 10% pentru cheltuielile neprevazute şi abia atunci veti avea o idee exactă despre cât va trebui să scoateţi din buzunar pentru ducerea la îndeplinire a planului de reamenajare a locuinţei.
Merită? Bineînţeles că merită să renovezi apartamentul. Chiar dacă mai multe zile va fi haos în viaţa ta şi vei regreta că te-ai apucat de asta.
Contează doar de tine dacă vei face acele zile mai uşoare sau mai grele. Pentru început, ai putea să delegi administrarea lucrării. Să angajezi o firmă, cu experienţă şi recomandări de onestitate şi profesionalism pentru zugraveli Bucuresti, căreia să-i dai cheia casei tale, viziunea ta asupra produsului final, un buget bine calculat dinainte şi un termen de execuţie clar. Vei scăpa din start de stres, nervi şi nopţi nedormite. Te vei detaşa de haos şi vei alege să-i laşi pe meseriaşi să-şi facă treaba. Fără frică de a depăşi bugetul, de a fi furat sau de a ieşi o lucrare foarte urâtă.
Fiind forba despre un contract încheiat cu o firmă, toate atuurile sunt de partea ta. Eşti, practic, asigurat că lucrarea va fi aşa cum ţi-o doreşti, cum ai comandat-o.

Iată avantajele contractului încheiat cu o firmă specializată:

Curat. Rapid. Eficient
Zugravi profesionişti
Consultanţă tehnică
Factură şi garanţie
Servicii asigurate printr-o firmă de asigurări
Reduceri pentru o a doua lucrare
Zugrăveli de calitate
Garanţie la fiecare lucrare!