“Act. React. Impact”. Sub acest slogan se vor desfăşura alegerile pentru Parlamentul European, din 2014, între 22-25 mai. Aceste alegeri sunt primele care se desfăşoară după tratatul de la Lisabona, iar politicienii spun că vor fi diferite de tot ce a fost până acum.
Prin deputații europeni, cetățenii pot avea un impact asupra proceselor care se întâmplă în Europa, fie că este vorba de legi cu privire la problemele de mediu, siguranța alimentară, securitatea cibernetică, reglementările privind comerțul sau a deciziilor cu privire la sectorul energetic.
Oficial, cetățenii devin tot mai importanţi în politica europeană. Neoficial, puţin le pasă de Comunitate, fiind mai interesaţi de alegerile din propriile ţări. Chiar dacă sunt lucruri pozitive care vin de la Europa, ele nu sunt privite ca fiind de acolo, ci din ţara de origine.
Lipsa de popularitate și încredere în rândul cetățenilor duce la o rată scăzută de participare la alegerile europene. Privind înapoi, la alegerile anterioare, vedem că din 1979, prezența la vot a fost din ce în ce mai mică. În douăzeci de ani a scăzut de la 61% (în 1979) la 43% (în 2009).
În România, până acum, alegerile europene au fost o formalitate. Mesajele au fost generale, campaniile electorale au fost frumoase şi curate. Toţi au considerat că în aceste funcţii nu pot ajunge decât oameni delicaţi, soţii sau fiice de politicieni – dinozauri, oameni senini şi comozi.
La alegerile din 2014 ne trebuie oameni care să aibă un mesaj pentru populaţie, nu doar o înfăţişare apretată. Trebuie să ne schimbe mentalitatea, să schimbe “mitul Europa” cu “realitatea Europa”. Avem nevoie de povești bune care să întruchipeze eforturile lor de a ne schimba viaţa, din acel Parlament.
De ei depinde dacă vom merge sau nu la vot. De candidaţi. Dacă va fi ca data trecută, când locurile pe scaune în Parlamentul European păreau a fi împărţite dinainte între partide, când se vorbea mult, dar se spunea puţin, atunci vom avea o prezenţă şi mai scăzută la vot.
Vreau ca viitorii euro-parlamentari să “acţioneze, reacţioneze şi să aibă impact” pe bune. Să nu fie doar marketing electoral.

Articol scris pentru concursul Blogger European. Aici gasiti regulamentul integral al campaniei.