O a doua şansă. Asta mi-ar veni în minte dacă aş asista la o scenă emoţionantă, cu o familie care se bucură şi se îmbrăţişează, în timp ce aşteaptă ca tânărul în robă să vină să le arate diploma şi să arunce toca. Te-ai gândi că absolventul este un fost deţinut, care a ispăşit o pedeapsă de 10 ani pentru tâlhărie? Apoi s-a înscris la facultate, iar acum termină şi va porni în lume pentru a căuta un job?
Va avea el aceeaşi şansă ca toţi ceilalţi absolvenţi? Nu.
Şeful meu îmi spunea că nu angajează foşti deţinuţi, dar mai ales nu angajează foşti deţinuţi cu facultate. Nimeni nu vrea un hoţ deştept, nu-i aşa?
Toţi cerşim o a doua şansă pentru ceva, măcar o dată în viaţă. Iar când o primim, încercăm să nu o dăm în bară. Cu atât mai mult s-ar strădui un puşcăriaş care ştie că există ceva mult mai grav decât asta. Că i s-ar putea spune “recidivist”. Iar atunci nu ar mai avea nicio şansă. Nu va conta că a greşit doar de două ori, iar alţii de zeci de ori. Va fi numit recidivist şi atât.
Cazierul apasă pe umerii celui care caută de muncă mai greu decat atarna bila de fier la gleznă.
Chiar daca le surâde norocul şi se angajează, de cele mai multe ori sunt angajaţi la negru sau primesc bani mai puţini decât ceilalţi. Pentru ca societatea refuză să ii integreze, foştii deţinuti ajung de cele mai multe ori înapoi la închisoare. Iar, în multe cazuri, recidiva unui puşcăriaş vine din faptul că este ignorat şi dat la o parte chiar de oamenii dragi.
Se estimează că între 60 și 80 la sută dintre deținuții care ispășesc pedepse în România revin, mai devreme sau mai târziu, în penitenciar, potrivit unui sondaj realizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Dincolo de percepțiile negative si prejudecăţile față de persoanele condamnate la pedepse cu închisoare, România se confruntă cu o lipsă acută a programelor de reintegrare socială a pușcăriașilor.
O mare parte dintre persoanele care ispăşesc o pedeapsă privativă de libertate comit noi infracţiuni după liberarea din detenţie. Astfel, potrivit unui sondaj realizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, rata de recidivă este îngrijorător de mare: se estimează că între 60% şi 80% din totalul populaţiei carcerale din România revine, mai devreme sau mai târziu, în penitenciar. Dincolo de prejudecăţile şi etichetele puse de societate persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, în România ne confruntăm cu lipsa totală a programelor de supraveghere şi asistenţă socială post-detenţie.
Foştii deţinuţi se confruntă cu un risc ridicat de excluziune pe piaţa muncii, ca urmare a discriminării şi stigmatizării din partea angajatorilor şi a societăţii în general. Plecând de la aceste premise, pentru a susţine reintegrarea în societate şi pe piaţa muncii a foştilor deţinuţi, în vederea combaterii şi prevenirii infracţionalităţii, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Universitatea de Vest Timişoara, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Călăraşi implementează proiectul „Revenirea foştilor deţinuţi pe piaţa muncii si integrarea lor în societate”.
Proiectul este menit să promoveze incluziunea socială a foștilor deținuți prin înlăturarea fenomenului de discriminare.

Un alt obiectiv urmărit este de a încuraja dialogul şi colaborarea dintre angajatori, autorități publice şi reprezentanţi ai societăţii civile pe marginea acestei probleme, care priveşte societatea în mod direct.
Cineva trebuie să le acorde o a doua şansă. Eu fac parte din categoria celor care judecă oamenii după ce sunt, nu după ce au fost. Aş angaja un deţinut şi aş sta cu ochii pe el la fel cum stau pe ceilalţi angajaţi ai mei. Nu aş face discriminare. Şi nici el nu ar avea de ce să se simtă discriminat.